O analiză de Andreea Buzdugan, Manager resurse umane, S.I. Expert Line
Văd din ce în ce mai des persoane, în grupuri de specialitate sau în diverse medii sociale, care se plâng de oboseală excesivă, burnout și lipsa de apreciere. În același timp, observ profesioniști care încearcă să îi mobilizeze și să îi susțină.
Am tot analizat și, acolo unde am avut răgaz, am sondat puțin background-ul profesional al câtorva dintre aceste persoane. Mi-am creionat câteva idei:
- a devenit „la modă”, pentru că „vinde bine”, expunerea unei vieți aglomerate și suprasolicitate. Atrage atenția, dar soluțiile propuse sunt adesea imediat desființate și invalidate;
- există profesioniști care, în urma schimbărilor din piața muncii și a extinderii unor domenii cu cerere mare de forță de muncă, și-au asumat sarcini pentru care nu erau pe deplin pregătiți. În acest context, epuizarea este justificată: să te menții într-o poziție pentru care nu ai o pregătire temeinică, acumulată în ani, ci doar titulatura, presupune un efort uriaș de perfecționare și muncă triplă, ca să înțelegi, să livrezi rezultate și să faci față;
La polul opus, profesioniști cu vastă experiență sunt supraîncărcați și fac mentoring. Nu au cui sau nu mai au timpul necesar să construiască un plan rezonabil de delegare a responsabilităților; verificarea rezultatelor activității delegate devine, pentru aceștia, dificilă, consumatoare de timp și resurse și adesea generator de frustrare; solicitările din exterior, inevitabile, sunt tot mai frecvente și greu de gestionat. Legislația, aflată de câțiva ani într-o dinamică exagerată, lipsită de predictibilitate și pe alocuri de coerență, amplifică această presiune.
Constat, ca regulă aproape generală, că majoritari sunt cei care se află în tabăra nemulțumită, mai puțin deschiși să primească cu adevărat ajutor.
O retragere decentă dintr-o poziție sau organizație care te consumă este un act de normalitate. Poate cel mai corect pe care îl poți face atât față de tine, cât și față de colegi, angajator sau clienți.
A accepta ajutor, a cere clarificări sau a solicita cursuri care să îți mențină nivelul profesional este la fel de benefic: pentru evoluția ta, dar și pentru sănătatea ta fizică și mentală.
Ca profesionist în HR, ești adesea înclinat să fii empatic, dar „coloana vertebrală” te împinge către echilibru în relațiile de muncă pe care le coordonezi și în demersurile procedurale. Știu din experiență cât de greu este, uneori, să iei anumite decizii. Dar cât de sănătos și revigorant este momentul în care constați că au fost cele corecte!
Victimizarea, uneori gratuită, alteori justificată, a ajuns să fie un trend. A luat locul unei analize interioare, a dialogului sincer cu tine însuți, cu echipa, cu managementul. Și dacă mediul online îți permite și postarea sub anonimat, lumea virtuală devine un spațiu de revărsare a nemulțumirii, cu consecințe benefice minime.
Însă, ce ne facem după minutele în care postarea sau părerea sau monologul părăsesc dispozitivele pe care le-am „stocat” și apoi eliberat în medii profesionale? Suntem mai bine? Problemele s-au rezolvat? Ne hrănește puterea de a continua profesional, indiferent de meserie, în același climat? Sau ne întoarcem și mai apăsați în mediul considerat toxic, de teama… de a nu se afla?
Este acest lucru benefic, eliberator și modelator de caracter profesional sau ne oferă, în funcție de răspunsurile primite, doar un boost pentru a acționa?
Fiecare dintre noi are un dialog intern. Consider că, dacă acesta își pierde echilibrul, există metode reale prin care îl putem corecta. Ține de noi, de sinceritate, voință și rezistență.
Ca final de gânduri așezate rapid, vă spun sincer: dacă ceva atinge profund liniștea de care aveți nevoie, înseamnă că acel lucru nu vi se potrivește. Fie nu sunteți în locul potrivit, fie nu aveți încă dezvoltate toate abilitățile profesionale necesare. Există un timp pentru toate. Important este să-l întâmpinăm conștienți de valoarea reală pe care o putem aduce.