Firmele private nu sunt investiția statului. A avea un business in aceasta perioada e un act de curaj și determinare.
Nu mă revolt prea des, dar nici nu pot parca să tac, acum, la nici o zi de la marea relaxare. Aș vrea să fac un pas înapoi, să privesc senin și detașat, dar parcă nu îmi iese. Mai exersez, dar până atunci, vă las câteva gânduri. Și o privire, concentrată pe ce va fi.
Intr-o situație grea, nouă, la începutul căreia a existat o maximă deschidere și mobilizare din partea antreprenorilor ( am mai scris cred că prin martie), ajungem după ” marea relaxare” să ne dăm cu stângul în dreptul, frustrați, obosiți, cu buzunarele și conturile goale. Săptămâna trecută și astăzi au fost zile de închis contracte de muncă, de diminuări salariale, de crize de orgolii, din partea angajaților reveniți la muncă. Cred că a fost greu și mai știu că și cei 979-4200 lei în cel mai fericit caz, au fost insuficienți.
Dar:
Dragă angajat, hai sa punctăm câteva aspecte:
- Ești angajat. Deci lucrezi pe o idee de afacere ce nu îți aparține.
- Ești mai plin sau mai puțin plin de inițiativă, comod, lipsit de curaj. Altfel, ai fi ales să fii antreprenor.
- Îți respecți timpul liber. Îl ai. Și nu îl irosești pe planuri, analize și decizii.
- Ești bun in meseria ta. Asta nu contestă nimeni. Dar munca ta nu s-ar fi văzut dacă nu dispuneai de dotările pe care angajatorul tău ți le-a pus la dispoziție. Deci..investiția lui. Creditele lui. Proiectele lui. Efortul lui organizatoric și financiar.
- Ai avut concedii, libere, prime. S-a putut. Și nu pentru că o impune legea ( exceptând concediile) ci pentru că a existat disponibilitate financiară. Și morală.
- Nu ai stat cu sabia deasupra capului când ai greșit. Angajatorul tău, ăla …pe care îl blamezi, a ” descurcat ițele” , a dat discount-uri sau a plătit amenzi. Tu..doar ai greșit. De la gramajul din farfurie, tratamentul administrat, documentele întocmite. Că e omenește.
- Ai spamat butonul pe Netflix cât ai stat acasă. E dreptul tau. Ai stat. Și te-ai mai uitat și la știri. Și la declarații de presă. Și ai luat de bună că statul îmbuibă angajatorii cu bani, decontează, susține, ca ție să îți fie bine. Plătește în timp record. Nu-i așa că e minunat totul?
- Ba chiar că avem și creștere economică. Exact, când tu stateai acasă și nu lucrai, nu produceai, doar consumai. Explicație rezonabilă pentru drojdia aia dispărută de pe piața…
Dar hai sa îți spun ce a făcut ( poate) angajatorul tău:
- Și-a terminat mare parte din resurse plătind și partea aia….la gri ( pe care ai consimțit ani să o primești, tocmai pentru a avea venituri mai mari raportat la cost vs productivitate). Dacă nu a fost așa să știi că măcar în martie și poate o parte din aprilie ți-a plătit concediu de odihna. 100% și din ” stocul firmei” și apoi a întins mâna după șomaj tehnic, ptr că apele nu au fost tocmai limpezi pdv legislativ. Și a sperat că nu va închide statul sau evoluția pandemiei și afacerea lui.
- A citit legislație. Pe bune, chiar a citit. Că s-a schimbat în ritm galopant. Și îi furniza atât media cât și contabilul și hr-ul și ssm-ul. Așa că .. s-a perfecționat.
- A plătit economistul. Declarații trebuiau depuse. A plătit hr-ul. Documente pentru decontare trebuiau depuse. A plătit Ssm-ul pentru proceduri de revenire în condiții de siguranță la locul de muncă. A platit chirii și rate pentru a avea unde să te întorci și cu ce sa lucrezi.
- A dat discount-uri să își pastreze, dacă mai avea, clienții în portofoliu. Cei din Horeca, nici măcar atât nu au reușit să mai facă, spre exemplu. Asistă neputincioși și tremură la fiecare telefon prin care li se mai anunță o renunțare la servicii/ eveniment.
- A dat telefoane, e-mail-uri prin care a negociat plăti ce trebuiau să intre în firma sau să fie făcute.
- A semnat documente. Multe. Și pun pariu că a mai preluat și din atribuțiile tale.
- Nu a dormit poate câteva nopți. Sau zeci de nopți. Pentru că s-a gandit cum să redeschidă, dacă mai poate, are cu ce, are piața de desfacere. Și ghici ce… în planurile lui te-a inclus și pe tine. E bine, nu?
- A scotocit în conturi sau in buzunarele proprii după bani, pentru măști, dezinfectant, separatoare, semnalizatoare, mănuși s.a. pentru ca tu să te întorci în siguranță la job, fie și pentru a-i arata cine- i șefu’ sau… demisia.
Și îmi mai trece acum prin minte să întreb:
Daca tot ești atât de mânios pe evazionistul, lipsitul de bun-simț și empatie, neseriosul s.a , așa cum crezi că e angajatorul tău, sau ti-l prezinta reprezentanții statului, decât să bați cu pumnul în masă, fluturând pretenția, neajunsul, demisia, eventual și fără preaviz, ce ar fi dacă:
– ai înțelege sau ai cere să ți se explice ce se întâmplă în mod real in economie;
– ai gândi serios că pentru a avea propria afacere trebuie sa ai bani lichizi pentru a o deschide, dota, plăti tot felul de servicii și autorizații;
– ai vedea cum e să angajezi: cât trebuie sa producă dar mai ales în cat timp, profit, un salariat. Cam după 4 luni….cel mai devreme și fără să amortizezi în întregime investiția;
– ai incerca să cauți contracte, colaborări, furnizori, prestatori, piața de desfacere.
– la controalele pe care le-ai văzut până acum, pe la diferiți angajatori, ai răspunde tu, uneori cu prețul sănătății sau chiar libertății tale.
Așa că înainte de orice criză de orgolii, gândește-te că este iminentă o criza economică. Vor fi puține locuri de muncă. Va și excedent de personal. Iar asta implicit va duce la o scădere a salariilor.
Fă tu, angajatule un prim pas spre pace; ai revenit mai odihnit la datorie, față de angajatorul tău. Să nu te mire apoi o aprobare scurtă, din condei, o desfacere disciplinară a activității..
Era normal să se ajungă și aici.
Dar, revenind un pic, fie că sunteți angajați sau angajatori, respirați adânc dimineața sau oricând trebuie să luați o decizie.
Va fi din ce in ce mai greu, pentru cei ale căror vise, investiții, modalitate de a se întreține se scufundă, într-un ritm mai galopant decât Titanicul.
Va fi dificil, vor fi incapacități de plată, concedieri, demisii, dosare de insolvență, faliment. Abia, abia… începe.
Aveți grijă de visele voastre. Aveți grijă de sănătatea voastră. Și încercați să vă întindeți reciproc o mână de ajutor. Sau doar o mână, dar cu bun-simț și apreciere reciprocă. Pentru că nu are nimeni mai multe drepturi decât obligațiile celuilalt.